Sindicatele funcţionarilor publici vor deschide procese în instanţele din toată ţara, începând de săptămîna viitoare, împotriva Guvernului şi a angajatorilor locali din subordine, invocând discriminarea acestei categorii profesionale care a pierdut din veniturile nete după modificarea Codului fiscal. Peste 30.000 de funcţionari din administraţia publică centrală ar fi afectaţi, ei reclamând că nu au beneficiat de majorări salariale care să acopere contribuţiile către stat transferate la angajaţi, în timp ce în alte sectoare bugetare creşterile de 25 la sută acoperă contribuţiile.
Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu, a declarat pentru News.ro, marţi, că au început demersurile pentru acţonarea în instanţă a Guvernului şi a angajatorilor din subordine de la nivel judeţean, pentru că funcţionarii nu au beneficiat de creşteri salariale care să le acopere contribuţiile către stat, transferate de la angajator la angajat, motiv pentru care această categorie profesională ar fi discriminată.

Oprescu a declarat că în acest moment juriştii SNFP lucrează la dosarele care vor fi depuse la instanţele din toată ţara începând de săptămâna viitoare.

sursa: Antena3

Funcţionarii publici dau în judecată Guvernul
Etichetat pe: