functionari-publici-protest

Informare membrii MAE

June 22, 2016

Având în vedere unele reacții venite din partea unor colegi (conducători de misiuni diplomatice sau de compartimente din Centrala MAE) la comunicatul organizației sindicale a MAE, cu privire la situația de criza prilejuită de scandalul larg mediatizat de la Ambasada României de la Ankara, suntem în măsura să răspundem acestora că rolul organizației sindicale este în primul rând de a apăra drepturile salariaților din instituția noastră, în spiritul respectării adevărului,a reglementărilor în vigoare, a regulamentelor interne ale MAE și a normelor generale de bună conduită.

Apărarea imaginii instituției, reclamată de unii colegi ca fiind de importanță absolută, nu poate fi urmarită cu orice preț, prin îndepărtarea de la principiile respectării adevărului și cu ignorarea efectelor negative pe care perpetuarea unor practici criticabile le poate avea asupra activității MAE.

De aceea, vă asigur că preocuparea onorabilă și necesară pentru apararea imaginii institutiei noastre nu va fi niciodată însoțită de apărarea imaginii unuia sau altuia dintre colegi, în scopul sau in ajutorul prezervării pozițiilor ierarhice ale acestora, mai ales cand este vorba de cei răspunzători de situațiile de criză sau de alte fenomene nocive instituției.

Vom continua să adresăm întrebările incomode celor care au profitat de conjuncturi favorabile lor pentru a le fi asigurate posturi nemeritate în cadrul MAE, posturi din care, la rândul lor, au devenit adevarate centre de comandă pentru aducerea altor și altor persoane în cadrul MAE, dupa criterii doar de ei știute. Vom continua să întrebăm dacă acuzațiile privind practicile reclamate de unii sau de alții, mai mult sau mai puțin la vedere (pentru că teama, dacă nu spaima de cei care “execută în hârtii de nu se vede !” este încă prezenta și în instituția noastră), sunt sau nu adevărate. Vom întreba și ne vom întreba dacă există rețele ale spăgii pe lăngă secțile consulare, dacă unii mai știu numărul celor aduși din dispoziția lor în MAE (dispoziție executată fără nici cel mai mic gest de împotrivire de către subordonati !), dacă unii iși explică coincidențele cam numeroase privind numele lor de familie și cel al unora aduși de asemenea “din afară” (și ulterior plecați “în afară”, pe la diverse ambasade și consulate), dacă cei aduși făra nici cea mai mică probă de verificare a competențelor profesionale meritau gradele diplomatice acordate, în condițiile în care colegi cu activitate de 20-25 de ani în MAE nu pot primi, fie și temporar, pe durata misiunii, un Afiliat la: Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – Frăţia – Membră a Confederaţiei Sindicale Internaţionale (ITUC-CSI) – Membră a Confederaţiei Europene a Sindicatelor (ETUC-CES) Adresă de contact: Str. Alexandru Donici, nr.6, sector 2, cod poştal 710279, Bucureşti, România E-mail: office@snfp.ro, snfp_office@yahoo.com, snfp.office@gmail.com, Web: www.snfp.ro Tel.:+4 021.210.41.14; Fax:+4 031.815.43.78; Telefon mobil : 0755.030.919, 0755.030.949 grad diplomatic, dacă toate aceste lucruri, poate și altele, nu au creat între unii conducători de compartimente, fie și în mod tacit, anumite “legături periculoase”, care îi fac pe cei parcă eternizați pe funcțiile de conducere să fie solidari la fiecare încercare de aflare a adevarului și să ne sugereze ca înainte de toate trebuie să apărăm instituția (aceștia gândindu-se, evident, la soarta lor profesională, vremelnic amenințată).

Atitudinea arogantă, practicile abuzive și instaurarea fricii au făcut ca aerul din MAE să devină pur și simplu irespirabil.

În concluzie, îi indemn pe cei nemulțumiti de poziția organizației sindicale într-un caz sau în altul, să facă bine să iși exprime opiniile în scris, cu argumentația necesară și mai ales cu semnătura proprie, presupunând că aceasta din urmă ar putea reprezenta o dovadă a responsabilității în privința celor susținute.

Valeriu SMADU,

Vicepreședinte SNFP